Ajunși în vârful muntelui, tinerii noștri eXploratori (cu vârste între 14-16 ani) urmează să se înfrunte cu cea mai mare provocare de până la momentul actual: independența. Aceștia învață pe parcursul celor 2 ani să coordoneze fel de fel de activități în folosul comunității, cât și să se mobilizeze fără un sprijin adult, în comparație cu celelalte ramuri.
Tot în acești ani înflorește cu adevărat relația dintre clanuri, unificând grupul și creând o familie voioasă și echilibrată.
Când exploratorii noștri însă nu sunt ocupați să cucerească cetatea sau să organizeze un eveniment, aceștia pleacă adesea în nenumărate aventuri, explorând cei mai înalți munți sau vizitând istoria țării.
Când cei 2 ani ajung la un sfârșit, clanul 2 își ia inima în dinți și, în urma unui ultim mare proiect, părăsește cetatea și pleacă cu speranța de a călăuzi și pe alții spre același drum.