Toamna pe Varful Omu
🍂 Toamna a venit cu o nouă aventură, de data aceasta pentru lideri care, alături de câțiva eXplo curajoși, au pornit la drum cu rucsacurile și corturile ⛺ în spate, cucerind Vârful Omu (2505 m)🏔️. 1-4 septembrie: Am început aventura cu Sf. Liturghie și cu un drum luuung până la Camping Zănoaga, unde am și campat în prima noapte. 🌙 Următoarea dimineața am pornit spre Cabana Piatra Arsă, ajungând mai apoi la Vârful Omu. De acolo, călătoria a continuat spre
Campul de vară al eXploratorilor- 2024
CAMPUL DE VARĂ EXPLO 2024 22 august- 25 august În dimineața de 22 august 2024 au pornit la drum 12 exploratori și 3 lideri spre o mare aventură. Au plecat să exploreze tărâmul Maramureșului, să le afle tradițiile și să se minuneze de acestea. Nu au plecat doar în scop informativ, ci și cu scopul de a se reconecta cu natura, cu oamenii, pentru a se dezvolta ca și grup dar și pentru distracție. Drumul a fost lung, dar cu
Bucuria de a dariui - Februarie 2023
Dăruind fericire celorlalți, vei deveni tu însăși mai fericit. Cu acest gând în minte, 26 de tineri cercetași ai Centrului Local „Adormirea Maicii Domnului” din Pildeşti, comuna Cordun, din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, însoțiți de surorile congregației „Roza Venerini”, au pornit sâmbătă, 18 martie, către Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman (CSEI Roman). Orele petrecute alături de copii, cu sprijinul educatorilor, au fost pline de zâmbete și nelipsite de activități interesante, împărțite în trei ateliere. Primul dintre ele a
Filter by
Clear filters